Un vis devenit realitate

Pentru a construi un vis este nevoie de mai multe dorinţe, de reverii care se află în gândurile latente, așa cum vine vorba "a visa cu ochii deschişi". Câteodată viața te surprinde și visul devine realitate!

Ca și în cazul nostru fiind fascinați de o poveste a locului, cu împărați și împărătese, care au domnit acum 200 de ani, la Orlat a luat ființă primul Regiment de Graniță din Romania, în al treilea deceniu de domnie a împărătesei Maria Theresa. În acest loc am construit un Conac, peste cele șapte galerii subterane, care au fost folosite odată ca și temnițe și apoi pe vremea comuniștilor au fost folosite ca depozite de brânzeturi. Constructia a durat șapte ani, trudiți cu multe sacrificii și provocări, devenind realitate în vara anului 2017. Dorim să transmitem pasiunea pentru frumos și relaxarea din mediu rural, nimic mai autentic!

Astăzi mărețul Conac are tot mai multi oaspeți de soi ales, devenind cunoscut pentru unicitatea lui, pentru bucatele sale tradiționale pregătite dupa rețete autentice, culese de la producătorii locali și după omenia cu care sunt întâmpinați oaspeții care ajung în Mărginimea Sibiului localizată în Transilvania de Sud.

Acasa

Beneficiile odihnei in camere de lemn

Priveliști de o frumusețe rară și decoruri din secolul nobilimii se îmbină armonios cu autenticitatea oferită de construcția din buștean, proiectată special pentru confortul oaspeților. Unde? În Orlat, la Conacul Maria Theresa!

Aducem natura mai aproape de voi!

Citește mai mult...

Sala de conferinte

Conacul Maria Theresa vă invită să vă petreceți team building-urile într-un cadru nobiliar. Sala de conferințe este situată la etajul conacului și are o capacitate de 60 de locuri ce pot fi configurate în funcție de solicitările clienților.

Citește mai mult...

Evenimente

Organizăm diverse evenimente aniversare, importante, din viața dumneavoastră într-un cadru nobiliar cu bucate alese și pregătite cu drag de bucătarii noștri.

Citește mai mult...

 

Misiunea noastră

Misiunea noastră este de a vă oferi o experiență ce vă va deschide toate simțurile. Credem cu tărie că acesta este locul care vă va schimba percepția despre ce înseamnă relaxarea în mediul rural, îmbinând confortul secolului XXI cu decorurile unui conac autentic pentru a scoate la lumină cele mai nobile sentimente ale oaspeților noștri.
Acasa

Activități la Conac

Posibilități de petrecere a timpului la Conac

swim-icon-2

Piscină

La conac gasiti 2 piscine exterioare in perioada iunie- septembrie.
wifi-icon-2

WiFi Gratuit

Clienții noștri beneficiază de acces gratuit la internet pe toată perioada șederii.
play-icon-2-1-1

Loc de joacă

Pentru copiii dumneavoastră avem pregatit un loc de joaca minunat.
food-icon-2

Mic Dejun

Vă așteptăm cu drag în fiecare dimineață la micul dejun iar în fiecare duminică, la conac se mănâncă „Dejun Românesc”.

Video Tour

Evenimente si stiri

Dejun Românesc la Conac
Duminică, 15.04.2018, Conacul Maria Theresa din Orlat vă invită să vă ospătați cu un mic dejun românesc, între orele 10:00
Festin la #Conac!
Festin la #Conac!
 Trecerea dintre ani este semnificativă pentru fiecare dintre noi. Un nou an, planuri de viitor noi, așteptări mai
Istoria unui conac ridicat pe meleaguri pline de istorie
O destinație ideală pentru a te rupe de cotidian, Conacul Maria Theresa oferă și o porție de istorie celor interesați
This error message is only visible to WordPress admins

Error: The account for conaculmariatheresa needs to be reconnected.
Due to recent Instagram platform changes this Instagram account needs to be reconnected in order to continue updating. Reconnect on plugin Settings page

Facebook

Tweets

Facebook By Weblizar Powered By Weblizar